Archive for the Interviu Category

Liuba Cotelnic: În Danemarca e o plăcere să conduci automobilul !

Posted in Interviu with tags on Ianuarie 21, 2012 by crinapopa

Modestie, nebunie, romantism, creativitate, simțul umorului, viață la superlativ sînt doar cîteva dintre cuvintele care o descriu pe eroina interviului nostru de astăzi. Se numește Liuba Cotelnic. Are 24 de ani și este absolventa Universității Pedagogice Ion Creangă din Republica Moldova, facultatea de Limbi Străine. În 2011, Liuba a decis să aplice la programul Au Pair și să capete experiență în calitate de bonă dincolo de hotarele țării, tocmai în Danemarca. Mai multe detalii despre viața, obiceiurile și specificul danezilor le aflați în interviul ce urmează.

De unde și pînă unde ai ales să mergi în Danemarca ?

Avand 2 propuneri pentru a aplica la program -SUA și Danemarca …uite am ales Danemarca, deorece am avut marea dorință de a învăța limba daneză, care e ceva absolut nou pentru mine.

Ce stiai despre acest stat pina a ajunge pe meleagurile lui ?

Sinceră să fiu mai nimic. M-a impresionat acest stat din spusele unei colege de facultate care fusese într-un turneu în Copenhaga cu trupa ei de dans.

Care au fost primele tale impresii despre acest stat ?

Prima a fost cea de la înălțime(am ajuns în Danemarca cu avionul)…Unde și unde cîte o casa…nu e ca la noi sate și orașe… După aia, am aflat că la ei sunt multe ferme. Oamenii sunt draguți unul cu celălalt…mai puțin draguți cu străinii și ce m-a uimit e ca ei își ridică drapelul foarte des…. Și încă ceva impresionant: drumurile sunt superbe. E o plăcere să conduci automobilul.  Și ce-i tipic aici, sigur că morile de vant producatoare de energie electrica.

 

Cum sunt oamenii de acolo ? Prin ce se deosebesc ei de cetatenii noștri ?

Sunt draguti cu tine daca le vorbesti limba…Uneori pot să nu se salute cu tine, dar asta nu inseamna că ei ar fi supărați sau nu au plăcerea de a vorbi cu tine. Așa e la ei…le place mult să se întalnească la o ceașcă de cafea și să stea mult mult de vorbă. Ce-i drept sunt mai toți egoiști…Nu ar împărți nimic cu cei din jur și mulți din ei sunt blonzi.

Blonzi și la minte ?

Unii da …

De cît timp ești acolo ?

Deja de 9 luni.

Ți-a luat mult timp să te adaptezi la noul anturaj ?

Da….mi-a fost greu de la început să mă acomodez climei și modului de viață danez. Ei nu sunt tipul de oameni care se trezesc dis-de-dimineață. În mod obișnuit se trezesc la orele  9-10 și merg la culcare pe la 12 -1 de noapte. Nu e un regim normal pentru mine. Și plus la asta după o lună și jumătate am plecat în Germania. În așa perioadă scurtă de timp e dificil să te acomodezi, dar acum m-am obișnuit cu ei.

 

Unde ai întîmpinat cele mai multe dificultăți ?

La capitolul comunicare și la cel de dor de casă. Cu responsabilitățile m-am descurcat mereu

În tot acest timp ce ți-a lipsit cel mai mult de acasa sau poate cine ți-a lipsit ?

Chiar daca sunt aici de 9 luni oricum mi-i dor casă. Mi-a lipsit sora, mama tata și bunica, dar și camera mea de acasă.

Pofte culinare a la moldoveni n-ai avut ?

O singura poftă: de bomboane. Merci mamei care a avut grijă să-mi trimită prin poștă cîte o cutie de ciocolate  (motivul e că aici, în Danemarca, dulciurile sunt foarte scumpe). La gust se ridica la nivelul Bucuriei noastre, deși varietatea de bomboane nu e prea mare.

Care a fost cel mai frumos lucru care ți s-a întîmplat în Danemarca ?

Cred a fost excursia mea la Copenhaga

Prin ce te-a cucerit acest oraș ?

Are ceva absolut deosebit…cladiri vechi …străzi înguste …porturi…și sigur Mica Sirena

De vreo experiență neplăcută îți amintești ?

Da… recent.

Povestște-ne …

Fusesem la orele de daneză și revenind acasă una din fetițele de care am grijă îmi povestește că tăticul ei era așa enervat pe mine. La întrebarea mea „de ce?” Îmi spune…ca uite el ar fi împrumutat niste filme și unul din ele a dispărut și el bănuiește că eu l-aș fi aruncat atunci cand am făcut ordine. Cea mai tare fază e că eu nici nu văzusem DVD-ul dat, deoarece fusesem în vacanță în perioada data.

 

Cum arată o zi a ta obișnuită de muncă acolo ?

La ora 10 mă trezesc. Un sfert de oră pregătesc cutiuțele cu mancare pentru copii și hăinuțele pe care ăștia ar trebui să le îmbrace în ziua respectivă. Pe la ora 10:15 mănanc, dupa care merg să trezesc primul copil. Îmi ia în jur de 15 minute să-l îmbrac, să-l ajut să se spele pe dințișori să-l pieptăn și să-i dau să mănînce. Pe la ora 11:30,  toți 3 sunt îmbărcați pieptănați și hrăniți …după care urmează să îmbrace hăinutele groase. Aici am în fiecare zi probleme. Nu le place să le fie cald și se împotrivesc atunci cand vine vorba să imbrace termo-costumul.

La ora 12 ei sunt duși la gradiniță de către mămica lor, după care eu încep sa fac ordine în bucătărie și în living-room și antreu. Îmi ia în jur de o oră să fac asta….deci la ora 13 ar trebui să încep să împăturesc hainele care au fost spalate…și asta imi ia in jur de o oră și jumătate. Pe la ora 14: 30 iau pranzul, după care am o pauză pînă la ora 16:30…pana vin copiii de la gradiniță și am grijă de ei pana la ora 18:30. După asta am liber. Pot sta pe net sau citi.  Si la ora 22 sau 22:30 sunt deja în pat gata de somnic.

Ai apucat sa faci cunoștință cu vreun obicei danez ?

Da…deși unii din ei chiar nu mai țin la obiceiuri. De Craciun au obiceiul de a face ris a l’amande…E un fel terci de orez cu lapte și frișcă în care se ascunde o migdală. Cine o găsește primește un cadou.

Din spusele tale, înțeleg că Danemarca a reușit să ocupe o părticică a sufletului tău. Totuși, unde îți vezi în acest moment viitorul: acasă la Moldova sau undeva în afara țării ?

Aș minți dacă aș spune că îmi văd viitorul în Moldova. As vrea undeva în afara hotarelor țării, dar nu în Europa.

Eu îți doresc  să ți se împlinească acest vis și îți multumesc pentru interviu

Foto by Liuba Cotelnic 

A intervievat – Cristina Popa

„Ajutîndu-i pe alţii – te ajuţi pe tine”

Posted in Interviu on Septembrie 23, 2008 by crinapopa

Spiritul de sacrificiu, dăruinţa de sine, responsabilitatea în situaţii de urgenţă sînt doar cîteva dintre ingredientele de bază ale activităţii zilnice pe care o desfăşoară „îngerii” ce stau la straja sănătaţii noastre. Despre cum o mai duce medicina autohtonă, care sunt principalele greutăţi cu care se confruntă aceasta , precum şi multe alte detalii despre cea mai umană meserie din lume, ne va vorbi, în interviul ce urmează, d-na Galina Andronic, asistentă medicală, în cadrul Spitalului Clinic de Traumatologie şi Ortopedie din capitală.  

–  De-a lungul timpului, medicina a fost şi continuă să fie calificată drept  o adevărată filozofie, artă, ştiinţă, dragoste de-nţelepciune şi responsabilitate în restabilirea  sănătăţii pacientului. Pe Dvs. ce va motivat să optaţi pentru aceasta meserie?

– De fapt, totul a fost o întîmplare, care într-un final mi-a fost benefică şi care nu m-a dezamăgit, şi asta în condiţiile în care se crede ca prea puţini oameni au norocul să-şi aleagă „din prima” profesia potrivită. Eu pot spune ca a am fost o norocoasă, căci la vîrsta de 14 ani, pe atunci finisam de-abia 8 clase, fără ca să ştiu o boabă de medicină, am decis să plec cu sora mea mai mare la Orhei pentru a urma şcoala medicală. Nu aveam pe atunci nici o preferinţă în ceea ce priveşte viitoarea mea  profesie, de fapt, destinul a făcut alegerea în cazul meu.

– Ce aţi cîştigat şi ce aţi pierdut odată ce aţi îmbrăţişat aceasta meserie?

Singurul lucru pe care l-am pierdut a fost timpul pe care l-am investit necondiţionat spre binele şi fericirea celor care au avut nevoie de ajutor medical. Oricum, nu regret nimic, ba, din contra, ma bucur ca am putut să readuc pe chipul oamenilor zîmbetul de altădată, îndepărtîndu-i de durere. Mă bucur că am salvat vieţi omeneşti, şi continui şi azi  să mă dedic cu trup şi suflet acestei cauze, fiind ferm convinsă că nu-i o împlinire mai mare decît să-ţi vezi eforturile încununate de succes. Aceasta meserie a fost o adevărată enciclopedie pentru mine, ea mi-a îmbogăţit experienţa de viaţă, m-a învăţat să pot rezista într-o lume a riscului permanent.

 – Sînteţi satisfacută de munca Dvs.?

Activitatea pe care am desfăşurat-o în decursul celor 25 de ani de practică medicală, mi-a adus o împlinire sufletească de nedescris, totuşi, în ciuda acestui noroc, satisfacţia mea a fost umbrită pe alocuri şi de momente mai supărătoare, cum ar fi cazul remunerării mici, condiţiile nocive de muncă şi cele de igienă, insuficienţa personalului medical,  precum şi lipsa tehnologiilor medicale performante, a căror lipsă acută îşi face simţită prezenţa în mai multe spitale din ţară.

– Cu ce probleme se confruntă mai des instituţia în care activaţi?

Probleme sunt multe la număr, dar atunci cînd în joc e pusă viaţa şi sănătatea unui om, încercm tot posibilul să trecem peste ele şi să asigurăm un climat favorabil pacienţilor, un climat armonios, încurajator care să le stimuleze însănătoşirea.

 – Ce calităţi trebuie să posede o asistentă medicală?

Orice asistentă medicală trebuie, mai întii de toate să fie o profesionistă în ceea ce face, o fire echilibrată şi comunicabilă, cu simţul urgenţei, o persoană optimistă, responsabilă, care  să ştie să încurajeze oamenii să vorbească despre problemele lor de sănătate şi să fie în relaţie de empatie cu aceştia.

– Care a fost cel mai important lucru pe care l-aţi învăţat pînă acum graţie meseriei pe care o profesaţi?

 Profesia mea este o continuă lecţie de viaţă, din care am  dedus multe învăţături. Dintre ele una mi-e mai dragă sufletului: „Ajutînd pe alţii – te ajuţi pe tine”.

–  Exista, în practica Dvs. medicală,  vreun caz  care v-a marcat în mod deosebit?

În tot acest timp de cînd activez în calitate de asistentă medicală am avut nenorocul să asist la multe nenorociri. Cazuri de boală care să mă marcheze au fost cît în lună şi-n stele. Dintre ele, unul îmi mai stăruie şi acum în minte. E vorba despre un accident rutier, în care o fosta pacientă de-a mea şi-a pierdut unicul fiu în vîrsta de 3 anişori, în timp ce aceasta împreuna cu soţul său se deplasau pe traseul Hînceşti – Chişinău. Femeia, în vîrsta de 30 de ani a ajuns să fie internată în spital împreuna cu soţul său, ca urmare a unor fracturi de bazin şi coapse, suportînd mai multe intervenţii chirurgicale, iar la scurt timp după aceasta, dînsa a aflat despre decesul unicului său copil. Din fericire, pînă la urmă, lucrurile au evoluat în mod îmbucurător, ambii pacienţi s-au făcut bine şi iată că acum peste 2 ani de la tragicul accident, Dumnezeu le-a dăruit o fetiţă.

–  Cum vedeţi Dvs. ca lucrator în sfera ocrotirii sănătăţii umane „Un Mod De Viaţă Sănătos” ?

Sănătatea e o floare tare rara şi temporară pe pămînt. Azi o ai, dar mîine nimeni nu te asigură că va fi la fel, iată de ce e de datoria noastră să ne-o cultivăm zilnic şi să investim în ea toate preocupările şi grijile noastre. Cum să trăieşti sănătos? E foarte simplu: pentru asta e de-ajuns să faci cît mai multă mişcare, să ţii un regim nutritiv bogat în vitamine şi minerale, să fii optimist şi să nu laşi pe seama oboselii primele semne de boală, întrucît odată cu acestea îţi vei pierde starea de bine şi de linişte sufletească.

                  A realizat Cristina Popa