Arhivă pentru profesie

Primii născuți reușesc mai bine în plan profesional

Posted in Sondaj with tags , , on aprilie 29, 2014 by crinapopa

shot0167

Primii născuți (mai cu seamă dacă sunt fete) reușesc mai bine în plan profesional comparativ cu frații lor mai mici. La această concluzie au ajuns recent oamenii de știință de la Universitatea din Essex, Marea Britanie. Cercetarea constată că, primii născuţi au cu 16% mai multe şanse de a avea acces la studii superioare, iar fetele au şanse cu 4% mai mari decât băieţii de a obţine calificări profesionale mai bune. În plus, primii născuţi aveau o probabilitate cu 7% mai mare de a dori să îşi continue studiile, comparativ cu fraţii mai mici.

Exemplele relevante ar putea fi: J. K. Rowling, autoarea seriei „Harry Potter”, Hillary Clinton, fostul secretar de stat al Statelor Unite, vedeta de televiziune Oprah Winfrey şi cântăreaţa Beyoncé – toate fiind primii copii născuţi în familiile lor. Pe de altă parte, primii născuţi de sex masculin – precum Barack Obama, Bill Clinton şi George W. Bush – s-au situat pe locul al doilea în privinţa ratei de succes înregistrată mai târziu în viaţă.

Studiul scoate la iveală faptul că reușita fraților mai mari se datorează mai multor factori printre care și inteligența. Cercetarea s-a bazat pe 2 sondaje realizate pe un eșantion de 1.503 grupuri de fraţi şi 3.532 de indivizi.  Studiul a relevat faptul că o distanţă de cel puţin patru ani între fraţi ar putea îmbunătăţi realizările şcolare şi profesionale ale celor mai mici.

Peste jumătate dintre personalităţile laureate ale premiului Nobel şi dintre preşedinţii Statelor Unite au fost primii născuţi în familiile din care proveneau.

 

Luciditatea la bătrânețe depinde de meseria pe care ai avut-o de-a lungul vieții

Posted in Psihologie with tags , , on aprilie 22, 2014 by crinapopa

shot0016

Luciditatea la bătrânețe depinde de meseria pe care ai avut-o de-a lungul vieții. La această concluzie au ajuns recent oamenii de știință. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Colorado, persoanele care au profesii ce presupun luarea unor decizii sunt cele mai lucide la vârsta de pensionare. Oamenii de știință au constatat acest lucru analizând memoria a 4182 persoane, care au îmbrățișat diverse meserii. Participanții la studiu au activat cel puțin 10 ani la ultimul job, înainte de pensionare. În urma testărilor la care au fost supuși, cei mai lucizi s-au dovedit a fi cei ce au avut o profesie ce implică munca intelectuală. 

Oamenii de știință au realizat și un top 5 al celor mai bune meserii la acest capitol. Iată cum arată clasamentul: angajații din traficul aerian, medicii, analiștii financiari, oamenii de știință și profesorii. În plus, cercetătorii au venit și cu o recomandare pentru vârstnici, și anume: imediat ce atingeți vârsta de pensionare, găsiți-vă un nou job sau o activtate, asta deoarece viața socială activă asigură sănătatea mentală. 

Ce influență poate avea numele tău asupra meseriei pentru care optezi ?

Posted in Psihologie with tags , on februarie 27, 2012 by crinapopa

Un grup de cercetători ruși au ajuns la concluzia că numele pe care îl poartă reprezentantele sexului frumos le poate influența opțiunea în materie de profesie. Așa se face că în urma unui studiu realizat pe un eșantion de 1.000 de femei, s-a constat următoarele:

1. Femeile ce poartă numele Elena își schimbă cel mai des locul de muncă, dar și sfera activității profesionale. De asemenea, Elenele sînt genul de femei care tind mereu să fie avansate la serviciu. Funcția de secretară se bucură de cel mai mare succes anume la reprezentantele sexului frumos botezate cu acest nume. De asemenea, multe dintre Elene activează în calitate de designer. 

2. Femeile ce poartă numele Olga sau Natalia își ating mai întotdeauna țelurile în ceea ce privește cariera.

3. Fetele cu numele Olga, Marina, Liudmila, Lilia, Ina, preferă profesia de contabil.Femeile ce poartă numele Liuba, Cristina, Alina, Valeria, preferă funcții de birou, cum ar fi cea de secretar-referent, asistentă personală, manager de oficiu. Eugenia, Galina, Aliona sînt nume întîlnite cel mai des în rîndul funcționarilor din comerț. Victoria și Larisa – se afirmă mai mult în calitate de manager de personal.  Nadejda, Alexandra – în publicitate, Oxana, Xenia – economie, Ala și Sofia – avocatură sau domeniul judiciar, Diana, Janna, Elizaveta – finanțe și bănci, Maria  – transport și inginerie.

4. Fetele ce poartă numele Mariana sau Camila sînt cele mai fidele la capitolul job.