Garofița

Într-o verde poeniță

A crescut o garofiță

O garoafă ca o zînă,

Albă, firavă, blajină.

Cît este ziua de mare

O răsfață mîndru soare

Și-o iubește ca pe-o stea,

Numind-o Regina Mea.

Cînd cerul este tăciune,

Soarele fricos apune,

Iar garoafa necăjită,

Plînge de dor veștejită.

Plînge cu lacrimi fierbinți,

Ieșindu-și ușor din minți,

Căci ce-i dînsa fără soare ?

Nu-i Regină, e doar floare!

Autor – Cristina Popa